Ceaţă, vânt, zăpadă şi tăcere,
Raza lunii fâlfâie tăcut.
Inima c’o molcumă durere
Îşi aduce-aminte de trecut.
Spulberat omătul se despică.
Pe-aşa lună, eu pe-ascuns ieşit,
Îndesându-mi cuşma de pisică,
Casa părintească-am părăsit.
Iarăş sunt în locurile mele,
M’au uitat? Sau minte mă mai ţin?
Stau măhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul lui cămin.
Cuşma mi-o frământ fără cuvinte,
Sufletul prin gânduri mi-l deşir,
De bunicii mei mi-aduc aminte
Şi de’zapezitul cimitir.
Toţi vom fi acolo…poţi să sameni
Viaţa ta cu râs sau cu tumult…
Pentru asta trag aşa spre oameni
Şi-i iubesc pe toţi atât de mult.
Pentru asta inima mi-i moartă
Când privesc al anilor prăpăd…
Veche casă c’un dulău în portă,
Par’că ştiu că n’am s’o mai revăd.
Serghei Esenin