Serghei Esenin

 

Ceaţă, vânt, zăpadă şi tăcere,
Raza lunii fâlfâie tăcut.
Inima c’o molcumă durere
Îşi aduce-aminte de trecut.
Spulberat omătul se despică.
Pe-aşa lună, eu pe-ascuns ieşit,
Îndesându-mi cuşma de pisică,
Casa părintească-am părăsit.
Iarăş sunt în locurile mele,
M’au uitat? Sau minte mă mai ţin?
Stau măhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul lui cămin.
Cuşma mi-o frământ fără cuvinte,
Sufletul prin gânduri mi-l deşir,
De bunicii mei mi-aduc aminte
Şi de’zapezitul cimitir.
Toţi vom fi acolo…poţi să sameni
Viaţa ta cu râs sau cu tumult…
Pentru asta trag aşa spre oameni
Şi-i iubesc pe toţi atât de mult.
Pentru asta inima mi-i moartă
Când privesc al anilor prăpăd…
Veche casă c’un dulău în portă,
Par’că ştiu că n’am s’o mai revăd.
Serghei Esenin

 

Reclame

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.