Serghei Esenin

  Ceaţă, vânt, zăpadă şi tăcere, Raza lunii fâlfâie tăcut. Inima c’o molcumă durere Îşi aduce-aminte de trecut. Spulberat omătul se despică. Pe-aşa lună, eu pe-ascuns ieşit, Îndesându-mi cuşma de pisică, Casa părintească-am părăsit. Iarăş sunt în locurile mele, M’au uitat? Sau minte mă mai ţin? Stau măhnit, ca un gonit de rele, Reîntors la…