Cluburile calarasene vor primi finantare

Presedintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a dat asigurări că echipele de fotbal și handbal vor primi finanțare în continuare iar modalitatea imediată va fi pe contract de finanțare și nu pe cotizații cum a fost până acum. „Ambele cluburi, atât AHC cât și AFC Dunărea 2005 Călărași nu se vor desființa, țin să precizez acest lucru. Echipele…

Traduceri din domeniul juridic

Traduceri din domeniul juridic Peste tot avem nevoie de documente, fie ca ne aflam in tara, fie ca ne aflam intr-o calatorie, in strainatate. Documentele ne atesta cetatenia, ne dovedesc starea de sanatate sau capacitatea financiara. De aceea, de multe ori aceste documente trebuie traduse la o agentie de traduceri care are colaboratori profesionisti. Pentru…

Sportul calarasean poate fi salvat. E nevoie de vointa.

Pentru ca exista o mare zbatere in randul sustinatorilor sportului calarasean, nu si al autoritatilor, in privinta viitorului, am avut o discutie privata cu un om cu foarte multa experienta, caruia nu am sa-i dezvalui numele si acesta mi-a prezentat una din solutii: „Pentru ca stiu ca te intereseaza si ca absolvent de ANEFS intelegi, imi…

De ce dor despărţirile?

Iubirea pentru perechea noastră se întipăreşte profund în fiinţa noastră, sub formă de amintiri, în ceea ce specialiştii numesc memorie fiziologică, prin cele cinci simţuri, în special prin văz şi atingeri. În momentul în care repetăm zilnic unele acţiuni, câteodată de mai multe ori pe zi, se realizează conexiuni neuronale foarte puternice, iar stratul de…

Cum ne detoxifiem corpul iarna?

Program de curăţare a organismului de toxine Cum ne detoxifiem corpul iarna? În secolul stresului şi al poluării, interacţionăm zilnic cu peste 80.000 de chimicale toxice, pe care tot noi le-am creat. Din acest motiv, imunitatea noastră este din ce în ce mai scăzută, obosim tot mai des şi este momentul pentru a adopta o…

Papetarie si birotica din online

 Birotica si papetarie de la Zenon Cineva imi sugera ca pentru produsele de papetarie este nevoie de un singur click. Intri frumos acolo si ai cele mai bune produse de birotica de la Zenon. Le pui in cosul de cumparaturi si in 24 de ore, curierul ti le va aduce acasa. Oriunde te vei afla…

In anul 2016 inmatricularea masinilor de lux a crescut

Cele mai importante modele auto de lux comercializate în România au înregistrat, în 2016, o creştere a înmatriculărilor de maşini noi şi second hand de 22,75%, ajungând la 5.368 de unităţi, dintre care cele mai multe au fost de la Volvo, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, consultate…

Noutati in optimizare, servicii seo.

Noutati in optimizarea SEO. Servicii seo. Bine v-am gasit dragii mei! Azi, subiectul pe care il abordez este: servicii seo. Asadar, mi-am facut timp de navigare prim minunata noastra lume online. Bine, stiti ca eu sunt un navigator al online-ului inrait, dar in ultima vreme am fost un pic indisponibil, ca sa zic asa! Si,…