Recomand să meargă copiii la psihoterapeut

 Recomand să meargă copiii la psihoterapeut:
1. Psihoterapia, prin definiție, este un proces complex și profund de restructurare a personalității. Or, personalitatea se structurează după aprox. 17-18 ani.
2. Psihoterapia este făcută în mod etic doar la dorința și cererea expresă a beneficiarului și cu deplina asumare a actului de către acesta. No comment…
3. Psihoterapia presupune responsabilitate: responsabilitatea propriei vieți, a conștientizarii și a transformării.
Cred că este o anomalie să presupunem că un copil își poate asuma responsabilitatea propriei vieți.
El este în esență dependent de părinți, iar emoțiile și manifestările lui sunt REZULTATUL DINAMICII RELAȚIONALE DINTRE EL ȘI PĂRINȚI.
Când copilul face psihoterapie, i se pune în cârcă responsabilitatea transformării întregii familii.
E ca atunci când vrei să golești cu cana o găleată care stă sub jetul de la robinet…
4. Un copil poate primi un suport emoțional din partea terapeutului și e posibil să se observe o ameliorare a simptomelor pentru care s-a apelat la psihoterapie.
Asta pentru că el realizează un transfer temporar pe terapeut și înlocuiește conexiunea precară cu părinții cu conexiunea cu terapeutul.
Rana lui de a nu fi văzut de părinți așa cum are nevoie, rămâne însă aceeași și se poate adânci după ce iese din „terapie”.
5. „Simptomul” este modul copilului de a-și striga, inconștient, neîmplinirea unor nevoi importante.
Când terapia se adresează ameliorării simptomului, nevoile rămân tot neîmplinite și va apărea, la un moment dat, un alt simptom.
Posibil mai puternic.
Sau poate unul… mai pe placul părinților…
6. Când este dus la psihoterapeut, copilul înțelege că el este problema familiei; familia suferă din cauza lui; el nu este ok; el trebuie să se schimbe; el trebuie să rezolve problemele familiei. Are loc o inversare de roluri pe care doar dacă mai târziu va face o terapie suficient de profundă, o va mai putea rezolva cândva…
7. Când terapeutul și părinții cred că terapia copilului este rezolvarea și iau ameliorările de moment ca reușită a terapiei, se pierde din vedere esențialul: TRANSFORMAREA PĂRINȚILOR.
Practic, se pierde timp.
Copilul se întoarce în aceeași „supă” care i-a cauzat problema și, pe măsură ce crește, va învăța să-și regleze manifestările dar „problema” va deveni parte integrantă din personalitatea lui (personalitate evitantă/dependentă etc)
8. De foarte multe ori, ceea ce este văzut de noi ca simptom al copilului este de fapt o resursă importantă! Lucrând pentru a ameliora simptomul, înăbușim resursa.
Și mai erau dar nu-mi mai vin acum… Dacă-ți vin ție, te rog, adaugă.
Și simte-te liber să dai share.
E nevoie ca tot mai mulți părinți să-și asume ei actul terapiei in beneficiul copiilor!

P.S. Psihoterapia copiilor este necesară când copiii nu au părinți (nici unul).
sursa: Vistiana Long,
psihoterapeut

Reclame

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.