Timp risipit, de Liliana Carmen Stoica

Timp risipit

Miros de carne calda si pacat
Ratacea-n camera goala
Legile nasteau amalgam
Timpul , neincapator
Viteza legii, sageata inspre cruci ,
slutite doar
Insirate inspre umbra
la odihna .

Aceste legi , acele cruci
Timp limitat, timp infinit
Judecata isi arunca patura
si nu tine seama de timp.

Fiintele sunt in competitie
cu altele
Eu duc lupta grea cu mine
Sunt in competitie cu mine
si explozia trairilor mele
Risipeste multe cioburi
in interiorul fapturii
pana la sange.

Timpul…
imi este putin
si ganduri imi zboara inspre lumina
Nu stiu ce fac ceilalti , cum isi pretuiesc viata
Eu stiu ca timpul mi-e putin
Si nu ma gandesc ce fac oamenii cu ale lor
Eu stiu ca secunda a devenit aproape transparenta
iar setea mea
devine mai profunda
pe ritmul vioarei
care-mi scartie printre cruci .

La ora cand camera aceea
urla a pacat
si sudoarea se amesteca in carnea calda
Eu rataceam prin trairile mele
si strigam la timp.
Amortita de ani
Umpleam secunda, fara sa judec
Nimic nu e al meu
Fiecare cu judecata sa,
Eu o am pe a mea .

Aceasta alergatura …fura timp
aceasta competitie…fura destine .
Ah, clipa e mai scurta
Rafuit prezent
de rana trecutului,teama viitorului
Naste epuizat timpul
De socoteala celorlalti
In timp ce matematica pentru noi
este in burta mamei .

Liliana Carmen Stoica
25 octombrie 2017

Anunțuri

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s