Gazduiesc: Un om decide ca vrea un copil

Un om decide ca vrea un copil. De ce vrea un copil? Ca sa se simta EL implinit, ca sa aiba un vehicul care sa ii poarte genele mai departe, ca sa se proiecteze in viitor, sa lase ceva in urma sa, sa aiba un scop in viata, ca sa se bucure de creatia sa, sa isi retraiasca copilaria. sa fie in rand cu lumea, sa dea ascultare pulsiunilor biologice s.a.m.d.

Foarte bine pana aici. Observam doar ca motivatiile sunt profund personale, ca sa nu spun egoiste.

Aduce pe lume acel copil si ce sa vezi… este necesar sa isi asume responsabilitatea pentru acea fiinta, nu mai are libertatea pe care o avea, in deciziile pe care le ia trebuie sa tina cont si de acel copil. Hm… Nu este totul roz si minunat cum se astepta. Sa cresti un copil nu este o treaba chiar simpla sau usoara.

Atunci cand ai un copil complet dependent de tine, viata ti se schimba radical. In primii ani dormi cand doarme copilul, iti faci programul dupa nevoile fiintei pe care ai adus-o pe lume (fara sa o consulti daca isi doreste asta), trebuie sa ii asiguri cele necesare traiului si chiar mai mult de atat. Odata integrat social (gradinita, scoala) copilul tau intra in competitie cu alti copii, iar asta inseamna si mai multe resurse din partea ta.

Toate acestea genereaza multa frustrare. Faci sacrificii, compromisuri, investesti mult chiar si cand simti ca nu mai poti. Te infurii, plangi, te victimizezi, dar mergi mai departe. Doar e vorba despre genele tale, despre creatia ta. Te gandesti ca efortul tau trebuie sa aiba candva o compensare si chiar daca tu suferi acum, macar copilul tau (adica extensia ta) sa o duca mai bine in viitor. Si continui sa te sacrifici, sa muncesti din greu si sa faci totul pentru viitorul copilului tau – adica viitorul genelor tale pe care le-ai dat mai departe.

In minte, undeva in inconstient sau chiar constient, tu te astepti ca progenitura ta sa te rasplateasca pentru toate eforturile tale. Ca doar te-ai sacrificat atat pentru ea. Ce inseamna asta mai exact? Sa traiasca asa cum iti doresti tu, cum ti-ai fi dorit sa traiesti tu (si poate nu ai putut pentru ca ai adus-o pe lume), sa iti indeplineasca visurile tale, neimplinirile tale, egoismul tau… pe scurt, sa se sacrifice si ea pentru tine asa cum ai facut-o si tu. Sa te faca mandru, sa te poti fali cu ea in fata altora pentru ca tu, prin propria ta persoana, nu ai putut sa faci asta.

Sa facem un rezumat: un om ia o decizie personala, nu-si asuma consecintele ei si vrea sa fie rasplatit pentru efortul pe care l-a depus in urma deciziei prin a-l face pe copilul sau sa isi asume consecintele acelei decizii. De aici provine santajul emotional si inducerea sentimentului de vinovatie prin acel “m-am sacrificat pentru tine”.

Nu parinte. Nu te-ai sacrificat pentru mine. Te-ai sacrificat pentru ca tu ai decis, constient sau inconstient, sa ma aduci pe lume. Asuma-ti asta. Nu plasa pe umerii mei responsabilitatea propriilor tale decizii si nici asteptarile, frustrarile sau egoismul tau.

Chiar daca tu m-ai adus pe lume ca pe o extensie a ta, eu nu iti apartin. Ci sunt o fiinta de sine statatoare, intreaga si autonoma. Am dreptul sa imi traiesc viata asa cum imi doresc, indiferent ce parere ai tu despre asta. In pofida dorintei tale de a-ti satisface nevoile, pretentiile, asteptarile, dorintele si visurile, eu nu am nicio obligatie sa fac asta. Tu m-ai adus pe lume pentru ca asa ai vrut, iar daca te-ai gandit ca o faci ca sa ai un sclav supus in viitor… ce spune asta despre tine?

Normalitatea este ca atunci cand puiul ajunge adult sa plece din cuib. Asta este legea naturii. Nu-mi cere sa iti platesc nota de plata pentru ca nu am sa o fac. Ar fi inca o dovada de egoism din partea ta sa imi ceri sa traiesc asa cum vrei tu. Voi avea la randul meu copil si voi face pentru el tot ceea ce ai facut tu pentru mine. Diferenta este ca nu voi astepta o rasplata pentru o alegere personala, ci ii voi darui tot ce pot copilului meu pentru ca el sa ajunga un adult autonom.

Daca ma iubesti asa cum spui, ma lasi sa zbor, sa traiesc si sa imi caut calea proprie. Chiar… de fapt ce iubesti tu? Pe mine, ca individ, sau propria ta proiectie despre cum ar trebui sa fiu eu, ca extensie a ta?

Nu ar fi mai bine daca ti-ai trai si tu propria ta viata, fara sa mai plasezi responsabilitatea fericirii tale pe umerii mei? Tu esti tu si eu sunt eu. Iti multumesc ca m-ai adus pe lume, insa eu nu iti apartin si nici nu sunt proprietatea ta. Cu cat mai repede accepti asta, cu atat mai armonioasa poate sa fie relatia din noi.

sursa: Ursula Sandner

Anunțuri

Un gând despre “Gazduiesc: Un om decide ca vrea un copil

  1. Da, corect, cu mici amendamente, aici e vorba și de mentalitate, de mediul în care te dezvolți tu, ca părinte, de puterea ta de a te autoperfectiona, de a ține pasul cu vremurile, de a te autocritica, de a învăța din greșeli.Părerea mea este că cine nu învață din greșeli, nu poate evolua, punct!

    Apreciat de 1 persoană

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s