O nouă fabrică în România.

O fabrică în care vor fi cusute perne pentru airbagurile autovehiculelor a fost inaugurată, miercuri, la Roman.

Pernele pentru airbaguri vor ajunge la cei mai importanți producători internaționali de autovehicule din lume.

Investiția aparține companiei americane TRW, care are puncte de lucru la Timișoara, Oravița, Lupeni, Marghita și Baia Mare.

„Pentru această investiție au fost în competiție mai multe țări. Decizia de a alege România a fost una simplă, bazată pe experiența fabricii din Timișoara. TRW deschide această nouă fabrică în România pentru a răspunde volumului mărit de cereri privind coaserea pernelor de airbag, pentru următorii cinci ani. De la 4.000 de perne pe zi, cât produce astăzi, vom ajunge la 20 de milioane de perne pe an, în 2020”, a afirmat Frank Muller, vicepreședintele TRW, citat de agerpres.ro.
La TRW Roman au fost angajate deja 100 de persoane, iar până la sfârșitul anului vor mai fi aduse alte 300 de persoane.

De asemenea, contractul dintre administrația locală și americanii de la TRW a fost semnat în aprilie 2013 și, potrivit reprezentanților companiei, până în 2017 sunt prevăzute între 1.800 și 2.000 de locuri de muncă.

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.