Blaga, supărat pe Mişcarea Populară

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la Predeal, că atacurile PMP care au vizat PDL fac ca o viitoare colaborare între cele două formaţiuni să fie foarte grea, dacă nu chiar imposibilă.

Vorbind despre perspectiva unui proiect al „marii drepte”, Vasile Blaga este de părere că o colaborare cu PMP, va fi foarte grea, dacă nu chiar imposibilă.

„Va fi foarte greu să stăm la masă cu oamenii care până ieri au fost lângă noi şi de astăzi, cu toate forţele, ne înjură. Au pe cine ataca, să atace Guvernul USD. Dar eu chiar asta cred, că doresc să sprijine guvernul USD”, a declarat Vasile Blaga, potrivit Agerpres.

Liderul PDL a subliniat că „nu există două PDL-uri”, făcând referire la Mişcarea Populară, şi a adăugat că oamenii „nu trebuie să se lase amăgiţi de cântecele de lebădă” ale persoanelor care cu puţin timp în urmă le-au fost colegi, dar care au plecat pentru că „cineva nu a ajuns preşedinte de partid” (aluzie la Elena Udrea – n.r.).

Totodată, Vasile Blaga a afirmat că PDL este în competiţie cu toate partidele care au depus candidaturi pentru alegerile europarlamentare din mai. Acesta susţine că scopul PDL este de a deveni a doua forţă politică din ţară şi prima pe eşichierul de centru-dreapta.

Suntem în competiţie cu toate partidele care au depus liste. Cu PSD suntem în competiţie din 1991. O singură dată am colaborat cu PSD, în 2009, timp de opt luni şi a fost o mare greşeală (…) Nu am fi avut azi acest mamut dacă se spărgea atunci”, a declarat Vasile Blaga.

În ceea ce priveşte PNL, Blaga a precizat că acest partid a fost „aruncat ca o măsea stricată” de la guvernare şi nu face o opoziţie reală, argumentând acest lucru prin faptul că liberalii şi-au păstrat funcţiile în teritoriu.

4 gânduri despre “Blaga, supărat pe Mişcarea Populară

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.