Proiectul „Dezvoltarea turistică a Braţului Borcea-Călăraşi”- port turistic de agrement prevede construirea unei clădiri administrative, a unui imobil în care vor fi amenajate mai multe spaţii comerciale de profil şi două săli de conferinţă.
Portul turistic de agrement va fi prevăzut cu un atelier pentru reparaţii ambarcaţiuni, cu macara pivotantă pentru ridicare ambarcaţiunilor, rampă de lansare ambarcaţiuni, sistem de pontoane plutitoare, piloni verticali pentru culisarea ansamblului plutitor şi o platformă de parcare pentru 167 locuri din care 6 locuri pentru persoane cu dizabilităţi.
Valoarea proiectului care se va realiza în 45 de luni este de 86,5 milioane de lei, din care Ministerul Turismului va asigura o finanţare de 70% din investiţia de bază, sumă care se ridică la aproape 52 de milioane de lei, restul fiind asigurat de Consiliul Judeţean Călăraşi.