In pragul vijeliei

Vantul tace
trairile-mi sunt vartej
frunze ratacite zambesc inspre ingeri
se-asaza cu tact , amurgul.
Simt pustiul ce se joaca-n mine
margele negre impodobesc
tabloul vechi
de acasa .
Imi amintesc…
era cu un copac si-o piatra mare
imi suna alarmant acum .

Cucuveua fredoneaza un cantec
aproape lin
Oamenii de zapada se recladesc
adunandu-se de prin fulgi
iar eu privesc cu o neputinta repetabila.
Ma alearga spectacolul groazei
cand moartea animalelor
devine explozie
licorile curg cu aceiasi masura
nemasurabila
e vremea cand “superiorii”
ranesc la patrat .

Si-acelasi repetabil diagnostic
si-acelasi gand sageata inspre draci
si-aceiasi dinti din aur
si straie briliante
ce cumpara triumful
si grupul de argati .

Ufff, oameni osteniti de-o imposibila povara
privesc in gol acest spectaol” mut “
si simt pierzania in fiecare clipa
de un destin , de un nepretuit dar
acela ca iubirea
este distrusa iar
si iar .

sursa: Liliana Carmen Stoica
23 nov 2017