A valida și a iubi un copil

A valida și a iubi un copil nu sunt echivalente cu a-l fragiliza emoțional.

Declarațiile obsesive de iubire, aprecierile nediscriminatorii, lipsa feed-back-ului negativ, când e natural și obiectiv să-l dăm, recompensele materiale, intervențiile invazive în conflicte, oferirea soluțiilor imediat după manifestarea semnelor de disconfort, auto-justificările când punem limite, limbajul neasertiv, tonul interogativ al propozițiilor care ar trebui să fie afirmații, confiscarea dreptului lor de a simți emoții negative, scurtarea și managerierea imediată a tristeților, a respingerilor,a neputințelor – toate sunt, în educație, acțiuni parentale EGOISTE, întreptate mai mult către potolirea propriilor stări de tensiune, vină, teamă.
Uneori, iubirea asta care te face să te topești în copil, să pui în el tot sensul vieții tale te duce, pe nesimțite, în capcana iluziei că fericirea ta depinde de el, de cât de ascultător e el, de cât de cooperant, de cât de bun, acceptat, popular, deștept, cuminte și comod e comportamentul lui. Și, de aici, reflexul de a păstra grijuliu o artificială stare de bine prin măturarea imediată a umbrelor.
Nu există tehnici-minune pentru calea cea bună. Există doar principiul ăsta etern al integrării umbrei, al asumării durerii, al înțelegerii nevoii naturii umane de a a-și experimenta propriile eșecuri, refuzuri, respingeri.
Cele mai bune decizii de moment le iei când starea ta interioară NU se hrănește din copil, din cât de bine e el sau ok în comportament. Cele mai bune decizii se iau când ești conectat la propria sursă de echilibru. Abia atunci știi să-i iubești fără excesiv atașament, fără reflexe de vinovăție când pui limite, fără judecată în voce când semnalezi că ceva nu e bun. Abia atunci înveți să nu te mai protejezi de furtunile pe care ți le aduce în casă, știi să stai în ochiul lor, să te lași bătut de ploaie, de vânt și tsunami-uri emoționale, fără frici, cu seninătate și empatie, Și cu înțelepciunea că ele sunt surse de creștere, nu obstacole.
Părinții ”excesiv de buni” sunt oameni egoiști. Tema principală a vieții lor e autoprotecția. Copiii au nevoie de adulți care au depășit faza asta a maturizării lor. Care pot conține tristeți, respingeri, frustrări, dureri până ce copilul ajunge să își audă limpede, fără zumzetul proiecțiilor parentale, propriile lacrimi, furii, nevoi, soluții și decizii.

sursa: Oana Moraru, Helikon

Reclame

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s