Mă întristează că nu a câştigat Ionuţ Lupescu! Au venit să-l susţină atâtea personalităţi din fotbal, au fost hotărâţi să ajute toţi, cum pot, ca să se relanseze fotbalul românesc, pentru că sunt convins că avem resurse, dar trebuie să existe acea scânteie, acea motivare de a ajunge din nou, cel puţin la ce era odată fotbalul. Seriozitate şi pierde Ionuţ Lupescu! Adică nu le place generaţia de aur! Adică, AJF-urile, vor mizerie! Adică 168 de membri federali sunt multumiti de ce se intampla in fotbalulu romanesc!
Asta vreti, asta aveti!
” Când voi vedea bani mai mulţi în fotbal şi stadioane decente, ca să nu mai fie la Liga a 2-a terenuri ca în Papua Noua Guinee, atunci chiar o să-mi ridic pălăria și o să îl felicit. Am fost prin ţară, la Motru, şi am văzut terenul cu păpădie, nu cu iarbă. Nu e posibil aşa ceva! Și vreau ca fiecare club să își declare clar bugetul înainte de fiecare sezon”, a declarat Pancu. Sursa:GSP
Absolut corect si capra &oaia erau bomboanele de pe coliva …zic !
ApreciazăApreciază
Scuze ca am intarziat sa comentez dar am preferat sa se „sedimenteze”lucrarea si sa nu ma limitez la un „Super” si Esti tare”.
ApreciazăApreciază