Cuvantul reprezinta puterea

Cuvantul e puterea pe care o avem de a ne exprima si de a comunica, de a gandi si de a crea evenimentele din viata noastra. Cuvantul e cea mai puternica unealta pe care o are omul. Cuvantul este puterea prin care noi creem sau distrugem, este darul care vine direct de la Dumnezeu.

”La început a fost cuvantul şi cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvantul”.

Zilnic auzim si rostim mii de cuvinte. Suntem atat de obisnuiti cu ele, incat, de multe ori, nu dam importanta puterii lor. Cuvintele influenteaza existenta noastra. Cuvintele de sustinere ridica moralul. Cuvintele de afectiune clădesc sau vindeca relatiile. Cuvintele amuzante binedispun. Cuvintele de iubire duc la formarea unor relatii puternice…
Gandurile si cuvintele sunt niste transmisii energetice care in functie de incarcatura lor, de frecventa lor joasa sau inalta, ne pot face rau sau bine.

Din ce in ce mai greu este sa rostim cuvinte frumoase, de iubire, care aduc oricui zambetul pe buze si risipesc putin, cate putin, tristetea celorlalti. In schimb, preferam ceea ce este mai usor: rostirea cuvintelor urate, jignitoare, pline de repros sau ura. Oamenii receptioneaza cuvintele cu sufletul, nu cu urechea si aceste cuvinte le va tulbura linistea si le va rapi bucuria pentru un timp, care ranesc atat de tare, incat nu pot fi vindecate cu un simplu „Imi pare rau!”, cu o imbratisare si o privire vinovata. Durerea ranilor provocate de astfel de cuvinte va fi simtita, poate, pentru totdeauna.
In ziua in care omul va intelege ca are puterea de a-si schimba viata prin cuvintele create de gandire, atinge maturitatea.

Atunci cand preferi sa jignesti, in loc sa spui ceva frumos, gandeste-te la faptul ca un cuvant doare mai tare decat o palma…lasa sufletului o cicatrice mai mare decat o rana fizica si, nu in ultimul rand, nu se uita niciodata!

Anunțuri

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s