Gasca nebuna, Ahc Dunarea Calarasi bate Dinamo si urca pe locul 2

AHC Dunărea Călărași-Dinamo București 32-29 (18-16). Elevii lui Aihan Omer urca pe podium, pe locul al doilea si este calificată in play-oful Ligi Nationale de Handbal Masulin.
Dunărea Călărași a reușit, azi să învingă pe Dinamo, după ce o făcuse și în prima parte a sezonului. Elevii lui Aihan Omer s-au impus cu 32-29 (18-16), fiind conduși o singură dată pe tabelă, cu 3-4.

sss
După un început echilibrat de meci, călărășenii, conduși excelent de liderul Alin Șania și-au început desprinderea. Gurkovsky a făcut 11-8, stabilind cea mai mare diferență a reprizei, însă Dinamo a revenit după ce a ieșit Alin Șania și a profitat de două superiorități numerice. Asoltanei a egalat de trei ori până la pauză, la 14, 15 și 16, dar ultimul cuvânt l-a avut tot Dunărea, care a intrat la cabine în avantaj, 18-16, prin golurile semnate de Nicolae și Bogdan Șoldănescu.

La reluare, Nicolae a făcut 19-16, după care Vrankovic a primit o eliminare de două minute de care elevii lui Aihan Omer au profitat la maxim. Răzvan Gavriloaia a dus scorul la 22-17, un avantaj menținut până în ultimul sfert de oră, când Dinamo s-a apropiat, la rândul ei în superioritate numerică. Dinamovistul Chiruț a tras echipa după el pe final echipa și i-a adus pe dinamovisti la un gol în urma Dunarii, dar jocul s-a rupt definitiv după ce Șandru a fost eliminat și internationalul ucrainian Tsap, a transformat o aruncare de la șapte metri. În inferioritate numerică, Dinamo nu a mai găsit solutii miraculoase, iar Zacaciurin (excelent pe parcursul intregii partide) a închis conturile, cu un gol din extremă. 32-29 la final și Dunărea urcă pe locul doi, în timp ce Dinamo coboară de pe podium pe 4.

De subliniat suportul pe care il ofera suporterii calaraseni. Ahc Dunarea fiind singura echipa din tara, care isi disputa meciurile acasa cu Sala plina, 2000 de spectatori fiind prezenti si sustindu-si echipa indiferent de adversar.

AHC Dunărea Calarasi: Brazhny, Andrei (portari),Alin Șania 6 goluri, Gurkovsky 6, F. Mitrea 5, R.Gavriloaia 4, M.Tsap 3 (toate din 7m), R. Zacaciurin 3, F.Nicolae 3, B. Șoldănescu 1, O. Kumogorodsky 1

Dinamo: Marcatori: Chiruţ 7 goluri, Ragot 4 g, Asoltanei 4 g (2 din 7 m), Mocanu 4 g, Vrankovic 3 g, Şandru 2 g, Diaw 2 g, Niţu 2 g, Mironescu 1g.

In pauza meciului tricourile lui Alin Sania si Ionut Saulescu au fost vandute la licitatie, intr-o campanie umanitara: ” O viata, un zambet! Eric Andreea!”
Sursa: handbalvolei.ro

2 gânduri despre “Gasca nebuna, Ahc Dunarea Calarasi bate Dinamo si urca pe locul 2

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.