Afacere: Lavandă și iasomie

O familie din Constanța produce un brand de cosmetice pe care le realizează din ingrediente obținute din culturile proprii de plante, precum lavandă, cătină, iasomie, nalbă, toporași și chiar ghiocei.

Toți cei nouă membri ai familiei Oancea realizează întregul lanț de obținere a cosmeticelor, obținând anual câteva mii de produse care au prețuri cuprinse între 63 și 120 de lei.

Produsele cosmetice de nișă sunt realizate manual, fără aparatură, și este vorba despre diferite tratamente, măști de gomaj sau loțiuni tonice folosite în mai multe centre estetice din țară.

Ingredientele necesare obținerii produselor sunt cultivate pe opt hectare de teren, patru în Constanța și patru în zona Nehoiu.

De profesie chimist, Elena Oancea este cea care a înființat producția de dermato-cosmetice, încă din anul 1992.

„Bazele acestei afaceri au fost puse de mama mea acum mai bine de două decenii. Cea mai mare parte a vieţii ei şi-a petrecut-o în zona rurală şi atunci a devenit pasionată de plante. Încă de când era copil făcea împreună cu mama sa creme în casă“, a povestit Ioana Adina Oancea, de profesie farmacist-estetician, citată de zf.ro.

Așa au apărut primele măşti de gomaj şi loţiuni tonice, realizate după retețe proprii, pentru ca ulterior numărul produselor dezvoltate să crească până la 32, iar brandul a fost înregistrat la OSIM.

„Astăzi avem cinci game de produse pentru ten şi o gamă de produse corporate, în total 32 de produse pe care le vindem atât online pe site-ul propriu, cât şi în cele două cabinete proprii şi în 12 din ţară“, a mai spus Ioana Adina Oancea, adăugând că firma deține și un contract cu un distribuitor şi cu un cabinet de estetică din Cipru.

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.