Procesiune cu moastele Sf. Filofteia

Ca si continuarea fireasca a acestui articol joi, 4 septembrie, municipiul Călărași a fost martorul celei mai mari procesiuni religioase din ultimii ani, cu binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și a Înalt Prea Sfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Sfintele Moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș au fost aduse în municipiul Călărași și sunt depuse până duminică, 7 septembrie, în curtea Bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena.
Cu această ocazie, am conferit Înalt Prea Sfințitului Părinte Calinic cheia orașului și titlul de cetățean de onoare, iar Prea Sfințitului Vincențiu cheia orașului.
Vreau să mulțumesc miilor de călărășeni prezenți joi, 4 septembrie, la procesiunea religioasă deosebit de importantă pentru viața urbei noastre. Vreau să mulțumesc, totodată, Înalt Prea Sfințitului Părinte Calinic și Prea Sfințitului Vincențiu pentru dragostea pe care o poartă municipiului Călărași, făcând posibil ca, după 90 de ani, Sfintele moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia să ajungă din nou pe aceste meleaguri.

Un gând despre “Procesiune cu moastele Sf. Filofteia

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.