Ursul brun este o comoara, dar in acelasi timp si un paradox. Suntem mandri ca-l avem, dar il braconam

România are în jur de 6.000 de urși bruni, adică un număr foarte mare dacă îl comparăm cu alte state din Uniunea Europeană, însă specia continuă să fie amenințată din cauza braconajului și a defrișărilor ilegale de pădure. În plus, fragmentarea habitatului produsă de apariția drumurilor sau a caselor tot mai dens construite în zonele locuite de urși tinde să izoleze populațiile unele de altele. În acest context, organizația de mediu World Wide Fund – România a desfășurat în județul Maramureș în ultimii doi ani un proiect în premieră pentru România, menit să identifice coridoarele folosite de urși pentru a se „plimba” dintr-o zonă în alta, inclusiv între România și Ucraina.

Proiectul „Granițe deschise pentru urșii din Carpații României și Ucrainei” a fost derulat de-a lungul a doi ani (aprilie 2012 – aprilie 2014) și a încercat să găsească soluții pentru problema fragmentării habitatului ursului brun, specie importantă și emblematică pentru România.

„Suntem cunoscuți în lume pentru populația semnificativă de urs brun. Aici, în Maramureș, am încercat să îi creăm acestei specii o casă mai sănătoasă și mai durabilă. Maramureșul este o regiune prioritară a WWF – România: aici este cam tot ce e emblematic pentru Carpați și România. Cele mai multe din ecosistemele întâlnite în România le găsim și în Maramureș”, a declarat Costel Bucur, directorul programului „Păduri și arii protejate” al WWF – România.

Ursul brun este valoros și pentru români: un sondaj de opinie realizat anul trecut a arătat că 82% dintre ei consideră că ursul brun este o valoare națională a țării și un motiv de mândrie. 86% dintre respondenți au apreciat că este important ca pădurile României să fie populate de această specie.

Pornind de la premisa că ursul brun are nevoie de habitate întinse și neîntrerupte, proiectul  și-a propus conservarea pe termen lung a urșilor bruni din Carpații României și ai țării vecine, prin asigurarea legăturii între habitate.

Potrivit WWF, supraviețuirea urșilor bruni depinde de posibilitățile de hrănire, de odihnă, de adăpost și de împerechere, deci de existența habitatelor favorabile și a coridoarelor ecologice ce asigură legătura între diferite zone locuite de urși.

 

„Populația din Apuseni s-a izolat. Urșii sunt mai mici decât în Brașov”

Proiectul a fost implementat de filiala Maramureș a WWF-România și de RachivEcoTur-Ucraina, un ONG de mediu din țara vecină, fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 937.000 de euro.

Unul dintre obiectivele sale a fost să identifice habitatele favorabile și critice (importante și totodată vulnerabile) pentru ursul brun, pentru ca ele să fie protejate pe viitor. Aceste zone folosite de urși sunt considerate critice deoarece există presiuni venite din partea pârtiilor de schi, a pășunatului, a câinilor semi-sălbăticiți, a drumurilor naționale, a caselor de vacanță și a hotelurilor, toate având un efect cumulativ asupra populației de urși. Dar pericolele cele mai mari sunt defrișările ilegale și braconajul.

Specialiștii români și ucraineni au studiat care sunt posibilitățile de deplasare pentru această specie care are nevoi mai mari comparativ cu alte mamifere, a explicat Cristian Remus Pap de la WWF-R, coordonatorul proiectului „Granițe deschise pentru urși”. 

În Maramureș trăiesc în jur de 200-250 de exemplare de urși, iar în teritoriul ucrainean unde s-a desfășurat proiectul aproximativ 180 – 220 de urși. Situația raportată în ultimii 7 ani în județul Maramureș a arătat că populația de urși de aici este stabilă: important este ca ea să se mențină.

Un mare pericol este izolarea genetică din cauza fragmentării habitatului, a arătat Papp. Odată ce o populație de animale este izolată, indivizii se înmulțesc între ei și se ajunge la consangvinizare, inclusiv la mutații genetice. „La indivizii depreciați genetic scade capacitatea de adaptare, de reacție la factori de mediu. Populația din Apuseni s-a izolat. În Apuseni s-au făcut studii genetice și s-a stabilit că acea populație e una destul de izolată, iar dimensiunile urșilor sunt mai mici decât în Brașov, Harghita, Covasna”, a arătat Papp.

„Pe lângă păduri, ursul are nevoie și de alte habitate, în special toamna când se hrănește mult deoarece se pregătește pentru hibernare, iar livezile și alte habitate sunt esențiale pentru această specie”, a continuat specialistul WWF.

Urs monitorizat în proiect, împușcat de braconieri

Activitățile de cercetare și de monitorizare au definit clar zonele prioritare pentru urs, pe unde specia se deplasează. „Astfel de studii nu au mai fost făcute în Maramureș. Această propunere de rețea ecologică e o premieră pentru România”, a spus Papp.

Aria studiată în cadrul proiectului a fost de un milion de hectare. În partea românească au fost identificate 6 zone critice pentru conectivitate: Huta- Certeze, Cavnic, Strâmtura-Glod-Poieni, Leordina-Vișeu-Bogdan Vodă, Săcel-Moisei-Borșa și Pop Ivan, în nordul extrem al județului Maramureș, foarte aproape de Sighet. În fiecare dintre aceste zone au fost identificate mai multe coridoare de trecere. De exemplu, în zona Săcel-Moisei-Borșa au fost descoperite 3 astfel de fâșii.

În total, specialiștii au capturat 5 urși cărora le-au pus colare cu sistem GPS GSM. Din păcate, primul urs a fost braconat la nici o lună după punerea colarului. Un alt urs capturat și-a dat jos colarul respectiv, nu înainte ca monitorizarea să arate că el a trecut din România în Ucraina.

Ceilalți 3 urși au avut o activitate tipică pentru urșii din Maramureș, deplasându-se pe o arie cuprinsă între 6.000 și 10.000 de hectare, a explicat Papp. Unul dintre ei a trecut granița în mod repetat: într-un interval de timp de două-trei săptămâni a trecut granița de vreo 3 ori (există mai multe coridoare folosite de urșii de aici pentru a trece dintr-o țară în alta). 

„Pentru biodiversitate nu există granițe politice”

„Acest urs a demonstrat că pentru biodiversitate nu există granițe politice. La fel a demonstrat și cel care și-a dat colarul”, a spus Bucur. În momentul în care „casa” unui urs nu mai e suficient de încăpătoare sau se întâlnește cu un mascul dominant, ursul pleacă în căutare de hrană, de adăpost și de liniște. „Asta caută, oarecum ca și oamenii”, a completat el.

Cei 3 urși sunt monitorizați în continuare cu ajutorul colarelor (după doi ani, dispozitivele se desfac automat). 

Cel mai mare dintre urșii capturați cântărea în jur de 250 de kilograme și avea 8 ani. Din datele culese de pe teren a rezultat că un urs se poate deplasa chiar și 50 de kilometri într-o zi în zona Maramureșului.

Alte informații au fost oferite de camerele cu senzori de mișcare amplasate în teren în cele 6 zone critice. În plus, voluntarii au făcut deplasări în timpul primăverii pentru a vedea pe unde se deplasează urșii (au fost descoperite urmele lor în zăpadă), iar localnicii au avut la dispoziție un număr de telefon gratuit la care puteau raporta prezența ursului, inclusiv eventualele conflicte apărute în zonă între oameni și animale.

Edit Pop, managerul proiectului „Granițe deschise” în România, a explicat că localnicii au fost permanent integrați în proiect pentru ca ei să nu aibă sentimentul că a venit cineva din afară care le spune ce să facă: „Comunitatea locală va prelua ștafeta. Ea este cea care trebuie să învețe ce anume să facă, cum să lucreze împreună și să înțeleagă importanța măsurilor pe care specialiștii le-au dezvoltat. Maramureșul este o zonă în care conflictele om – carnivor încă nu sunt foarte mari. Încă nu avem conflicte majore, nu avem acei urși care sunt învățați să vină regulat în comunitate”.

„Activitatea de monitorizare cu camere a arătat că, acolo unde în timpul zilei vedem cirezi de vaci, oameni ce merg să culeagă ciuperci, imediat apare ursul când pe la 6-7 ei se retrag. Împărțim ziua, încă nu avem acele conflicte care să sperie comunitatea și să perturbe animalul”, a arătat Pop.

Zonele agricole cu valoare înaltă de conservare – livezile și pajiștile – sunt zone foarte apropiate de pădure, unde cresc afine, dar unde există și stâne: „Avem un peisaj mozaicat, el e o îmbinare de zone împădurite întinse și zone de pajiște intercalate cu aceste păduri. Ursul poate să treacă fără să creeze panică, fără să își facă simțită prezența foarte tare”.

Specialiștii WWF au făcut o serie de recomandări pentru ca oamenii să își ferească producția de fructe și stânele: „Ursul, dacă nu găsește hrană suficientă, dacă fructificația fagului nu e suficientă, dacă nu găsește mere, pere pădurețe, atunci e tentat să coboare în livezi. Tentația poate fi și mai mare dacă oamenii nu recoltează fructele la timp. Noi am identificat metode de protecție pentru livezi și am analizat cele mai bune variante de amplasare a stânelor în zonele de pajiște. O stână amplasată prea aproape de pădure este iarăși o invitație”.

Pericolul defrișărilor: „În zona Borșa ursul nu mai stă, îl bate soarele în cap”

Potrivit lui Cristian Papp, unele dintre zonele importante pentru legătura populațiilor de urși se află în arii protejate, altele nu. 

După cum a explicat Costel Bucur, problemele pentru urs apar în momentul în care oamenii au dorit să construiască în zone din ce în ce mai izolate, creând astfel bariere pentru urși (schimbarea categoriei de folosință a terenlui afectează foarte mult posibilitatea de mișcare a ursului).

Potrivit managerului WWF, defrișările reprezintă cea mai mare amenințare la adresa legăturii dintre zonele în care trăiește ursul: „Tăierile rase ilegale afectează în mod negativ această specie, mai ales dacă tăierile se petrec pe marginea căilor permanente de transport. Acolo ursul, prin comportamentul lui natural, are nevoie de adăpost. El nu trece un drum, o cale ferată, o vale, până când nu petrece câteva ore într-o zonă de adăpost. Are nevoie de adăpost suplimentar ca să vadă că e zona sigură”. 

Pe de altă parte, tăierile legale de pădure, realizate în anumite zone, ajută, a arătat Bucur: „Apar foarte multe zone cu ciuperci și fructe de pădure. Apare un supliment de hrană semnificativ și unde de cele mai multe ori avem concentrații mari de urs. Însă în zona Borșa – acolo nici ursul nu mai stă, putem spune că îl bate soarele în cap. În momentul în care s-a dus pădurea pe sute de mii de hectare, habitatul a fost agresat și nu mai constituie o zonă locuibilă de către urs”.

„Dacă pe coridor avem pădure, să rămână pădure”

„În momentul de față nu avem pârghiile necesare ca să asigurăm păstrarea coridoarelor pe termen lung. În legislația actuală se definește coridorul ecologic important pentru deplasare. Nu există deocamdată metodologia de desemnare și de manmagement a acestor zone”, a explicat Papp.

În perioada următoare, WWF va trimite tuturor autorităților competente o descriere a zonelor, explicând de ce ele sunt importante pentru conectivtate. De asemenea, specialiștii WWF au propus măsuri de management pentru fiecare sector în parte și vor face demersurile necesare la Ministerul Mediului pentru a obține recunoașterea oficială a zonelor identificate drept coridoare ecologice, dar și pentru ca Guvernul să realizeze acea metodologie care poate securiza rețeaua din punct de vedere legal.

În viitor, autoritățile ar trebui să facă planuri strategice: „Ideal ar fi ca aceste coridoare să se găsească inclusiv în PUG-uri (planuri urbanistice generale – n.r.) astfel încât atunci când cineva vrea să construiască o casă sau o pensiune să știe că în acea zonă nu poate să construiască. Ar trebui să existe acea recunoaștere legală”, a arătat Papp.

Potrivit lui Costel Bucur, foarte importantă este păstrarea categoriei de folosință a terenului: „Dacă pe coridor avem pădure, să rămână pădure. Și unde sunt livezi ar fi de preferat să fie o zonă de adăpost. Pe aceste fâșii ar fi bine să fie plasată pădure. Autoritățile nu ar trebui să aprobe PUZ-uri sau PUD-uri pe zonele respective pentru dezvoltarea unor elemente de infrastructură pe zona critică”.

Autoritățile ar trebui să vină și cu măsuri de contracarare a braconajului. La nivel național trăiesc în jur de 6.000 – 6.500 de urși bruni. Județele cu cea mai mare densitate de urși sunt Brasov, Harghita, Covasna, Mureș și Bistrița. Ursul brun e protejat conform legislației din România, dar există o cotă de câte sute exemplare care pot fi vânate anual (în jur de 350 de urși sunt vânați anual). 

Însă ursul continuă să fie vânat și ilegal, braconajul fiind una dintre problemele majore cu care se confruntă specia în România. Faptul că primul urs căruia i s-a pus colar a fost braconat nu a făcut decât să confirme amploarea acestui fenomen. 

„Colarul dă un semnal în momentul când scade temperatura corpului și nu se mai mișcă deloc: dă semnal de mortalitate. Noi ne-am dus și am găsit ursul: fusese împușcat. N-a avut autorizație eliberată: l-a împușcat și l-a lăsat. Apropiindu-se, l-au văzut că e cu colar și le-a fost frică”, a povestit Bucur.

45% din populația de urs brun din Europa (mai puțin Rusia) se află în România și în Ucraina.

Ce trebuie să faceți dacă vă întâlniți cu un urs

Specialiștii WWF au alcătuit și un ghid menit să îi protejeze pe turiști în cazul în care s-ar întâlni cu un urs:

„E important să știți că ursul nu vă atacă „ca să vă mănânce”. Ursul brun atacă dacă e rănit sau speriat, iar ursoaica cu pui poate să atace ca să apere puii. Așadar, dacă întâlniți un urs:

– rămâneți calmi și retrageți-vă cu fața spre el; situația e înfricoșătoare și pentru animal.
– aruncați spre el o haină, un rucsac, faceți zgomot sau vorbiți tare ca să-i distrageți atenția.
– dacă locuiți în zone cu urs brun, păstrați bine închisă hrana dvs. și a animalelor din gospodărie.
– dacă sunteți în excursie, gătiți și păstrați alimentele la mai mult de 50 de metri de cort și nu dormiți îmbrăcați cu haine care miros a mâncare.
– dacă vă trântește la pământ întoarceți-vă în ghemuit și acoperiți-vă ceafa cu palmele; trebuie să vă feriți gâtul, fața, burta, pieptul”.