Gazduiesc Adela Onete

  Adela Onete 29 iulie Credință Pe nisipul timpului, pașii mei au desenat cercuri concentrice, ca într-un joc matematic despre viață. De zeci de ani, îmi fac din cuvinte candele și le depun acolo unde nu pâlpâie nicio lumină. Când brațele nu au putut cuprinde, am îmbrățișat cu sufletul fiecare suflare ce n-a avut pe…

Absența manualelor, subiect umflat de presa

Presa umflă la rang de „scandaloasă” absența manualelor și, ca de obicei, pune în penumbră adevăratele drame ale școlii românești. Era de aștepat să nu fie manuale după ce au întârziat cu noile Programe, cam 2 luni. Noroc cu figura noului Ministru, cu inocența și felul lui de a călca în străchini, chiar dacă și…

6 sfaturi pentru a îmbătrâni frumos!

Comunicat de presa – Recomandările profesorului de yoga Dana Ţupa: Continuă să înveţi toată viaţa! “Educaţia disciplinează, oferind mai multă ordine în viaţă. Un om lipsit de educaţie va avea tendința de a acţiona în general haotic, iar haosul îi va deveni o sursă de stres. Lipsa de cunoaştere într-un domeniu în care cineva dorește…

Gazduiesc: Oana Moraru

Dacă îți este greu să pui limite copilului tău – adică cedezi după ce te roagă, te toacă sau face o criză, dacă a ajuns să te manipuleze foarte usor, super usor, este prea inteligent deja sau să te impresioneze cu ieșiri tulburătoare de plâns sau furie, e posibil să găsești soluția acestor lupte de…

Facebook-ul ne va prezice cu cine să ne cuplăm?

  Comunicat de presa – Facebook ne va prezice cu cine să ne cuplăm? Psihologul Andra Tănăsescu: “Facebook măsoară doar variabile psihosociale, nu poate măsura sufletul” Internetul a intrat în epoca Web 3.0., iar implicaţiile sunt majore pentru societate. În toată epoca Social Media, s-au construit adevărate profile ale utilizatorilor, iar roadele le culegem astăzi:…

Frica iti rapeste libertatea.

  Frica iti rapeste libertatea. Stai in situatia ta de acum, contempli cum ar fi sa iti schimbi viata, insa frica te opreste. Esti prizonierul fricilor tale. Frica este cel mai mare obstacol din calea visurilor tale. Cumva te-ai obisnuit sa suferi, sa accepti ceea ce te face nefericit, sa faci compromisuri si sacrificii. De…

Raftul cu medicamente

Unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care trebuie să le învețe copilul tău – la fel de importante ca matematica, scrisul sau intratul la nu știu ce gimnaziu competitiv – este să aibă incredere în corpul propriu și puterea lui de autovindecare. Prea mulți copii și-au configurat deja mintea să creadă că siropurile te…

Adam şi Eva

Adam şi Eva…de unde să încep? Am văzut cartea pe noptiera unei prietene acum doi ani. Titlul țin minte că m-a zguduit, nu pentru semnificația lui populară ci, cum să spun, a fost ca un flashback, ca şi cum recunoşteam pe cineva drag după mult timp, fără să-l fi cunoscut vreodată. Am mutat-o pe noptiera…