Ca să își mențină totuși o iluzorie importanță, au creat în jurul posturilor lor munți de birocrație. Îți trebuie zeci de bibliorafturi în brațe, pe spate și în cap, ca să-ți deschidă ușa birourilor lor. Ușa de dincolo de care experții gândesc în tăcere, nu fraternizează cu proletarii și zeflemesc mânia lor în surdina aha-urilor lor intelectuale de nimeni știute, de nimeni înțelese. Pentru că sunt politicoase, elegante și timide. Nu știu niciodată experții pe cine supără, din ce post, din ce partid, din ce lanț de acoperiți de tot felul, din ce doctoranzi plagiatori, cu expertiza lor. Dar o au, frate! Măcar o au!

Pentru că experții n-au potență, zvâc și forță transformatoare – dar au standarde, criterii, dosare, proceduri și mult abur intelectual în biroul lor – sau mai mult, așa, o ceață străvezie – au început să își verse disprețul pe neexperții vocali și populari. Ăștia de se uită prostimea în gura lor și trage concluzii nefundamentate științific despre educație.

Eu zic că dacă ai expertiză, ai și răspundere socială. Te dai jos din ceața aia dulceagă a cumetriilor de funcții și birou, sufleci mânecile și le vorbești oamenilor de la o tribună credibilă. Lași salariul sigur și vezi un pic cum e viața adevărată la clasă, ce vor și simt oamenii de după ușa proptită în dosare.

După fiorul Pisa, experții noștri cu salarii la stat sau în ong-uri sugătoare de bani de la stat – s-au transformat în analiști, comentatori sau apucători de posturi și mai sus în stat.

Statul sau sistemul le halește cu poftă și răspunderea personală, și gândirea liberă, și curajul. Așa de bine le-o halește, că experții noștri ajung să le confunde cu isteria și gălăgia.

Le rămâne o expertiză mică, timidă și delicată, bună de postat pe facebook. Ăsta e analfabetism funcțional: să știi multe, dar fără impact. Să incurci mai mult!

sursa: Oana Moraru