Când copiii spun că se plictisesc, nu îi credeți mereu pe cuvânt.
De cele mai multe ori, expresia „m-am plictisit”, în mijlocul unei activități pe care o abandonează – aparent din cauza plictisului – se traduce așa:
– „simt că îmi este greu și nu mai pot continua”;
– „nu mă pot concentra, nu pot sta în flux sau menține o anumită tensiune de lucru pe termen mai lung”;
– „sunt nesigur, am emoții, mă tem”;
– „nu vreau să pierd, nu vreau să mi-o ia altcineva înainte”;
– „nu știu încă să fiu cu mine însumi/însămi; am nevoie de o persoană-umbrelă alături de mine”;
– ” nu am răbdare încă până la capăt”;
– „vreau mai repede rezultatul/recompensa/gratificarea”;
– „mă simt bine cu mine dacă în exterior am parte de stimuli din ce în ce mai diverși și mai atrăgători.”
Există și plictis adevărat, când copilul a a ajuns deja să cunoască bine ce face și acțiunea în sine nu mai reprezintă o provocare pentru el.
Dar, de cele mai multe ori, plictisul anunțat de acesta este, mai degrabă, anxietate, dificultate, sentiment de inferioritate, fluctuație mare în concentrare sau agitație interioară.
sursa: Oana Moraru