Luminita Amarie

Lin, căderea frunzelor…
Crești, singurătatea mea!
Suflete, tu un’ te duci?
Nu vezi oare cum pământul
Ne încearcănă cuvântul?
Vino, toamnă, vino-n noi!
Fă-ne lapte din noroi!
Arde-le tu vorbele,
Fulgeră-le holdele,
Să culeagă orbi și muți
Rodul anilor pierduți.
Și apoi de s-or trezi –
Dă-le-o clipă, nu o zi.
Poate-așa vor înțelege
Care e a vieții lege,
Și-or deschide inima
Colinda-vor casa ta
Vor trăi, n-or regreta,
Ți-or culege lacrima,
Și apoi s-or scutura.