Cum trebuie sa-si aleaga absolventii de liceu specializarea la facultate si cariera?

Comunicat de presa – Cum trebuie sa-si aleaga absolventii de liceu specializarea la facultate si cariera?
Chiar daca absolventii clasei a 12-a au trecut cu brio de examenul de bacalaureat sau nu, cu totii trebuie sa-si pregateasca atent o strategie pentru viitorul apropiat si cel indepartat, deoarece adolescenta se apropie de final, iar viata de adult, presarata cu multe responsabilitati, se apropie cu pasi repezi.
Cei care nu au luat bacalaureatul au de ales intre a se pregati mai bine si a mai incerca inca o data sau sa inceapa deja cariera, iar elevii care au trecut de ”examenul maturitatii” au de luat o decizie foarte importanta, de care depinde o mare parte din viata lor profesionala: cum sa-si aleaga specializarea la facultate, astfel incat aceasta sa ii reprezinte cel mai bine dorintele si aptitudinile? Raspunsul la aceasta intrebare esentiala pentru viata unui viitor student o da psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.
În opinia specialistului, tânărul este suficient de matur încât să conștientizeze ce îşi doreşte, ce îi place şi cariera care i se potrivește cel mai bine. “Dacă părinţii impun copiilor o facultate, iar acesta nu se regăseşte în acel domeniu, riscă să înceapă acea facultate, s-o abandoneze pe parcurs, s-o termine dar să nu profeseze sau, în cea mai nefericită situaţie, să lucreze în acel domeniu, dar să trăiască eşec după eşec. Regăsim aici mulţi licenţiaţi de facultăţi care nu lucrează sau nu evoluează în acel domeniu. Pentru a cunoaşte succesul în carieră, este corect să lăsăm copilul să urmeze calea unde poate fi creativ, unde învaţă şi lucrează cu plăcere ca şi cum s-ar odihni. Veţi fi uimiţi de rezultate”, declară psihologul Maria Verdi.
În același timp, specialistul consideră că visele unui tânăr în ceea ce privește specializarea la facultate sau, mai departe, cariera, apar de mici, iar un copil își construiește, în tot acest timp, un întreg sistem de valori care îl îndreaptă către o specializare sau alta. “Admirăm pe cineva bun într-un domeniu, ne dorim să fim ca el. Fiecare copil are un personaj preferat, un model în viaţă. Unele modele sunt preluate din relaţia parentală, alte modele de la personaje ce şi-au pus amprenta în viaţa copilului. Aşa se structurează scenariul personal de viaţă. Personajele preferate din primii ani de viaţă devin modelele noastre de mai târziu. Nu întâmplător, copii urmează cariera unui părinte sau a unei persoane influente. În alte situaţii, când copilul nu a perceput siguranţă, iubire în relaţia parentală, nu doreşte să continue pe aceeaşi cale. Când copilul şi-a aşteptat părintele acasă, iar el stătea multe ore la job, în mintea lui, locul de muncă al părintelui devine concurentul lui. Va evita acea meserie”, afirmă Verdi.
Psiholog: “De multe ori, cei care pică la BAC, nu o fac pentru că sunt slabi, ci pentru că din punct de vedere emoțional nu au știut să gestioneze acel moment”
De regulă, orice eșec din viața unui adolescent e ridicat de acesta la nivel de dramă absolută, cu atât mai mult dacă acel eșec are legătură cu examenul de bacalaureat sau admiterea la facultate. „Încrederea în sine dispare, nu este o situaţie fericită. Dincolo de această realitate, ştim că pe moment nu putem face nimic. Urmează o perioadă în care elevul are nevoie să se regăsească pe sine. Are nevoie de suport emoţional, are nevoie de încredere, de ascultare. Un elev bun va ajunge cu siguranţă la locul potrivit. Dacă nu a fost acum, va fi sigur data viitoare. Alături de cei dragi, familie, prieteni, îşi va regăsi echilibrul”, consideră psihologul Maria Verdi. Totodată, specialistul afirmă că, de cele mai multe ori, un elev foarte bun, nu a picat examenul pentru ca are un IQ mic, ci pentru că din punct de vedere emoţional nu a reuşit să gestioneze acel moment. Ca o posibilă soluție de găsire a echilibrului și câștigare a încrederii în sine, psihologul îi sfătuiește pe tinerii care nu au reușit să treacă de “examenul maturității”, să participe la grupuri de dezvoltare personală și terapie individuală. Totodată, pentru următorul an de examinare, ne sfătuiește psihologul, elevul urmează să-şi stabilească o strategie de învăţare şi control emoţional, un program bine structurat, astfel încât BAC-ul să se încheie cu succes.
În tot acest proces de recâștigare a încrederii în sine, părintele joacă un rol foarte important, crede psihologul. Ei trebuie să-i ofere tot sprijinul pentru a trece peste această etapă nefastă, nu trebuie să-l certe, nu trebuie să-i reproșeze, ci trebuie să-l responsabilizeze. “Indiferent de situaţie, cu examenul de bac luat sau picat, copilul este tot un copil pentru părinte. Are nevoie încă de suţinere, de înţelegere, de acceptare, de relaxare, de refacere. Rolul părintelui este de a fi prezent în viaţa lui, nu pentru a-l controla. Cu cât suntem mai detaşaţi, mai obiectivi, copilul învaţă mai repede din greşeli. Dacă privim în istorie, multe genii au greşit nenumărat înaintea marii realizări. Dacă tânărul are nevoie de experienţe, viaţa i le va oferi. În spatele unui eşec, poate fi o mare bogăţie, încă nedescoperită. Bacul este primul examen, urmează multe altele. Este un început, nu un sfârşit”, conchide psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.sursa: pluscommunication.eu

Anunțuri

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s