Auzim deseori in jurul nostru persoane care nu fac altceva decat sa se planga, oricui doreste sa-i asculte, despre cat este de grea viata, cat de rau le merge si cum sunt ei nedreptatiti de soarta sau de alti oameni (sefi, colegi, parinti, parteneri de viata, etc.).
Si-au insusit atat de bine rolul de victima neputincioasa care cauta doar sa fie ascultata si aprobata in suferinta ei, incat orice sfat sau intentie de a-i face sa depaseasca situatia actuala o iau ca pe un afront, ca pe un atac la status-quo-ul lor atat de bine pus la punct. Sau, simtindu-se neintelesi si invalidati in suferinta lor, vor incepe sa aiba resentimente fata de tine.
Al doilea pas este sa depasesti resemnarea in fata sortii, sa-ti dai voie sa visezi si sa-ti faci un plan prin care sa duci la indeplinire visele tale. Si urmeaza apoi pasul decisiv, trecerea la actiune – de la teorie la practica.
