De la altii: Vacanta

Toate vacantele mele de copil mi le petreceam la Bucuresti. Calatoream cu personalul care facea vreo 100 de ani, sau cu acceleratul sprinten ca vîntul. In Gara de Nord eram asteptata de un unchi, care avea o Dacie verde, pe nume Demelza. Era un om bun, insa tare pisalog. Fiind un copil liber, crescut de bunici, care nu a fost tinut din scurt, sau cu reguli impuse, ma facea cu nervii din cauza insistentelor lui de a minca tot din farfurie, cu ritualul de a sta exact la ora 1 la masa si cu glumele lungi si deloc distractive.
Nu petreceam timpul vacantei numai la el si la stramatusa mea ( el fiind insurat cu sora bunicii), ci si la o matusa care locuia in apropiere. Imi placea sa stau la stramatusa Lila, doar pentru un motiv: avea multe dulciuri ascunse. Fiind mai avara, i-am prins felul, gasind mereu ciocolatele inghesuite in colturi secrete. Inca traieste (el a murit demult) in acelasi apartament si cica nu mai este asa de zgircita.
Jucam sotronul, sau saream coarda cu bucurestenii de virsta mea, faceam cumparaturi la magazinul Unirea sau Cocor, dadeam la o parte graiul moldovenesc, (lucru care-i enerva pe cei de acasa, cind reveneam din vacanta din capitala) si eram cu ochii dupa un baiat. El avea 14 ani si locuia doar cu mama lui. Ne cunoscusem cu o vara in urma. Eu aveam 12 ani si ma simteam citadina.
Diminetile, auzeam o tiganca cocosata, care cara un sac in spinare, strigind puternic: sticleee goaaleee! Rasuna cartierul in vocea ei apriga.
De la magazinul Unirea, mi-am cumparat o jacheta cu un om de zapada cusut pe spate. Aveam destule cosuri in jurul nasului si-n mijlocul barbiei, dar eram moderna si doream sa nu trec neobservata de baiatul la care ma gindeam pe furis. Eram in stare sa merg cu spatele, doar ca sa-mi depisteze omul de zapada, asa de mult iubeam jacheta aia. Eu stateam la parter. In fata ferestrei mele, existau niste gratii din fier, cu niste cercuri suficient de largi, sa-mi bag cu grija capul mic intre ele, dar îndeajuns de înguste, sa nu intre hotii.
Ascultam muzica la magnetofon, mincam cu lacomie toate caramelele care-mi ieseau in cale, ma leganam, (leganatul a fost refugiul meu, alinarea mea, pina tirziu, in viata de adult, dar asta este un secret pe care-l tin doar pentru mine) scriam scrisori de chicoteala si stateam la pinda dupa zabrele.
Intr-o zi, eram asa de pornita sa-i vorbesc acelui baiat, incit mi-am fortat capul intre gratiile din fier, sa verific daca se afla la scara blocului, unde obisnuia sa se adune cu alti camarazi ai lui. Ce bucurie! Era acolo si… capul meu rotund ramasese blocat intre gratiile brute. Stîngăcia m-a caracterizat dintotdeauna, asa ca nu am mai stiut manevra exacta cu care mi-l bagasem in cercul ingust. Ma aflam intr-o pozitie incomoda si intepenita si speram sa ma eliberez cit mai repede din strînsoarea fierului, fara sa fiu vazuta. Dar, spre stupoarea mea, m-a vazut! Cred ca 12 ani a fost virsta la care am experimentat pentru prima oara sentimentul de stînjeneală.
Dar ce grozavie traiam! Vacantele bucurestene erau cele care-mi umpleau copilaria…
Cam cu o saptamina inainte de 15 septembrie, ma intorceam in orasul natal, cu o gama noua de cuvinte, ginduri crude, trairi infantile. Toamna isi desfacea cortina, porumbul era matur si inalt, dealurile erau tacute, librariile se pregateau pentru cumparatorii de rechizite scolare, in timp ce eu zimbeam deja cu gindul la urmatoarea mea vacanta bucuresteana…

Vacanta, de Ina Bixade

Reclame

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.