HELIKON – TREI ÎN UNUL: Grădiniță, Școală primară și Gimnaziu

Interviu cu fondatorul complexului educațional Helikon, Oana Moraru

Școala Helikon există în Călărași de 7 ani deja. Ați reușit să completați trei cicluri: preșcolar, primar și gimnazial. Cum a început acest proiect?

Tot proiectul a început din dorința de a acoperi o nedreptate care mi se pare că se face la nivel național copiilor români. Și implicit, copilului meu. La noi încă se învață după modelul de acum 50 de ani. Nu s-a schimbat aproape nimic, profesorii sunt din ce în ce mai slabi, există o mare inerție a sistemului public, corupție, politizare și o rezistență la schimbare, cu imense costuri pentru viitorul nostru. În timp ce alți copii, în țările vecine, învață folosind tehnologii avansate, sistemele online, accesează programe de cercetare, participă la dezbateri, dezvoltă proiecte personale și își pun deja în practică ideile, la noi, copiii încă stau în șiruri de bănci, tocesc inutil, reproduc scheme din caiet sau umplu repetitiv pagini de exerciții.

Care este, pe scurt, specificul Școlii Helikon?
Un program academic excelent, foarte ambițios, dublat de permanenta noastră preocupare de a dezvolta în copii o atitudine de învingători.

Haideți să vedem în ce constă programul acedemic, de la grădiniță, până la gimnaziu.

Lucrăm cu copii încă de la 1 an și câteva luni. Pentru noi, intervalul 0-6 ani este vârsta de aur, vârsta celor mai importante achiziții. Programul nostru este științific structurat, educatoarele noastre s-au format mai ales în urma unor schimburi de experiență și vizite în țări cu sisteme inovative, performante. Am rulat doi ani un proiect Comenius cu grădinițe din Suedia, Marea Britanie, Spania, Letonia și Polonia. Am învățat cu educatoarele la fața locului. Lucrăm foarte mult cu cei mici, fără ca ei să realizeze că avem un program de învățare. Îi ținem în permanență ”în priză”. Indiferent de cât de mici sunt, trecem cu ei zilnic, prin toate nișele de dezvoltare: creativitate, limbaj, gândire logico-matematică, limbă străină, motricitate fină și grosieră, sensibilitate și inteligență socială. De la noi, copiii pleacă la școală foarte bine formați, organizați în gândire și cu deprinderi de lucru bazate pe concentrare și ambiție.
La școală, am susținut deja primul Examen Național cu clasa a VIII-a. Au promovat toți, cu medii peste 8.50 și au intrat, cu prima opțiune, la cele mai bune clase de liceu, în Călărași. Avem 4 olimpici naționali, un premiu II pe țară la matematică, premii la Fizică, Biologie, Română, Chimie. La gimnaziu luăm foarte în serios competițiile și posibilitatea copiilor de a se oriența deja către performanța într-un domeniu. Lucrăm cu unii dintre cei mai buni profesori din oraș.
Și la gimnaziu, și la ciclul primar predăm în sistem bilingv. Sunt câte 2 ore de engleză pe zi, 80 % din copii au deja 2-3 certificări Cambridge, avem un profesor cu normă întreagă din Marea Britanie. Avem, deasemenea, libertatea de a fi mai flexibili cu orarul – am integrat mai multe opționale pe matematică sau informatică, am creat și orare personalizate pentru copiii capabili de performanță într-un domeniu sau altul.

Cine își permite totuși o astfel de școală? Ce eforturi financiare fac părinții?

E o prejudecată larg răspândită că școlile private ar fi locul unde merg copiii ”de fitze”. În general, cei care fac efortul unei taxe sunt părinți modești, cu venituri stabile din salarii sau afaceri mici și mijlocii. Ei sunt genul de oameni care au ales să investească în educație. Fără meditații, fără dureri de cap mai târziu. Sunt în general oamenii care au înțeles că, dacă cel mic este stimulat de mic, ajutat să gândească singur, sprijinit să fie ambițios și să-i placă ce face, atunci nu va mai fi nevoie de intervenții ale părinților la susținerea examenelor. Copiii pregătiți temeinic de mici sunt cei care-și fac destinele singuri mai târziu, fără să mai fie împinși de la spate. La noi taxa merge de la 700 lei, la max. 1000 lei. Aceasta din urmă include absolut toate programele, opționalele și cele 4 mese zilnice, în intervalul 8.00 – 18.00.

Care sunt planurile de viitor?

Planurile noastre sunt legate de performanță. Vrem să scoatem din fiecare copil tot ce poate promite la un moment-dat potențialul lui. Să le susținem stima de sine și să îi trimitem în viață cu încrederea că pot face orice. Mulți părinți se tem că stilul nostru protector și regulile stricte îi vor ține cumva pe copii într-un glob de sticlă. Nu este adevărat. Copiii care cresc bine cresc și exigenți, și selectivi. Ei sunt cei care nu vor tolera aberațiile și nu vor înghiți abuzuri. Pentru că nu sunt obișnuiți cu ele și pentru că au învățat să ia atitudine. Din acest punct de vedere, proiectul nostru a reușit în totalitate. Avem copii despre care pot spune sigur că nu vor înghiți niciodată nedreptăți sau nu vor suporta umilințe. Mai mult, vor ști ceva mai multe despre valorile adevărate. Lucru pe care nu-l pot spune deocamdată despre sistemul public, unde copiii sunt obișnuiți să asiste pasiv la multe disfuncționalități.

Anunțuri

5 gânduri despre “HELIKON – TREI ÎN UNUL: Grădiniță, Școală primară și Gimnaziu

  1. Like another initial loan within the financial market, personal unsecured loan for
    a bad credit score is also available by 50 percent
    flavors that’s secured low credit score unsecured loan and unsecured poor credit personal unsecured loan my website payday loan lenders charge finance rates even greater than banks.

    Apreciază

  2. Pingback: Primul liceu privat din Calarasi | e-provincia

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s