34 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989

Anul acesta, marcăm împlinirea a 34 de ani de la evenimentele din Decembrie1989. Ca și la București și în alte orașe, la Brașov revoluția a început din 21 decembrie, când muncitorii de la IAR Ghimbav au fost primii care au ieșit în stradă. În fiecare an, în această zi, angajații de la IAR și cei…

Ne confiscăm dreptul la istorie

DNA-ul confiscă averi, noi ne confiscăm dreptul la istorie. Într-un mod banal, de altfel, şi nu la fel de controversat sau spectaculos. Mă întreb, însă, ce va însemna, peste un număr de ani, ziua de 22 decembrie în sufletele românilor. Sau poate nu în suflet, având în vedere că simţim din ce în ce mai…