În a doua zi a festivalului Suflet de România, Domeniul Regal Săvârșin a răsunat de voie bună, iar atmosfera a fost una de sărbătoare autentică. Atelierele meșteșugărești au continuat să spună povești despre măiestria românească, în timp ce producătorii locali ne-au sedus din nou cu produse făurite cu pasiune.
Pe scena festivalului, emoțiile au fost la ele acasă. Ansamblurile folclorice ne-au adus tradițiie populare mai aproape de inimă, iar conferința Părintelui Necula, în dialog cu Cătălin Striblea, ne-a oferit o lecție de înțelepciune și adâncire spirituală. Concertul Emerci Imre Trio a adus ritmuri pline de profunzime, iar seara s-a încheiat spectaculos, cu Surorile Osoianu și Irina Rimes, mii de oameni cântând la unison cu acestea.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi!
Sursa: profi.ro
#suf