Primăria Municipiului Braşov / parc fotovoltaic în Stupini, cu o putere de 20 de MW, care va asigura 90% din energia necesară pentru școli, clădiri publice și iluminat.
Trei companii românești, cu parteneri din mai multe țări, au depus oferte pentru realizarea acestei investiții.
Urmează evaluarea ofertelor și stabilirea companiei care va construi instalația producere a energiei electrice verzi.
Valoarea maximă a achiziției este de aproximativ 90 milioane lei, fără TVA. Fondurile nerambursabile sunt asigurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.
Centrala va fi formată dintr-un număr de 30.770 de panouri fotovoltaice, cu puterea electrică de vârf (Pp) de 650 W, montate pe structură fixă. De asemenea, pentru realizarea investiției, vor fi folosite 120 invertoare solare on-grid, trifazate, de putere 150 kW, 3 echipamente de management al datelor și 1 echipament de măsurare a energiei.
Ca urmare a realizării investiției, se va înregistra o scădere anuală medie estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră de 21.002 tone CO2 în primul an de operare a investiției. Astfel, de la emisii cu efect de seră de 23.408,18 t CO2 se va ajunge la numai 2.406,18 t CO2.
Detalii aici: brasovcity.ro