Ierii copiii de 14 ani din Romania au sustinut testul national de limba si literatura romana, ca examen si competitie pentru cele mai bune clase de liceu.
Recunosc ca stiam, ca toti ceilalti, cam cum vor arata subiectele si am aplicat si eu, cu toata sila, de un an incoace, tehnici de dresaj, cu raspunsuri relativ mecanice pe variantele de teste puse la insemana de multe culegeri binevoitoare.
Spun „dresaj” pentru ca am reusit – cel putin la simulare – sa scot note de 9.50 ca elevi care n-au citit nicio carte pana acum, care se exprima greoi si au mari reticente in a compune in scris orice text si pe orice tema.
Si spun „dresaj” pentru ca modelele de evaluare in Romania te forteaza ca profesor sa reduci formarea competentelor la formarea reflexelor conditionate si atat. Nu lasa loc inteligentei, nu scot in lumina calitatile gandirii, nu solicita decizii critice si interpretari.
Pe testul de astazi se lafaie o poezie despre Anul Nou a lui Minulescu – o poezie uitata, fara alt mesaj emotional decat cel din mintea oricui in noaptea de Revelion. Li se cere copiilor de trei ori la rand, dar pe bareme diferite sa faca fix acelasi lucru: sa explice titlul (care e oricum explicit), sa justifice ca apartine genului liric (desi poezia este prozaica in continut) si sa comenteze mesajul ei. Adica trei subpuncte la care trebuie sa repeti cam de trei ori acelasi lucru, pentru ca sarcinile solicita deductii care reies una din alta cu necesitate.
Dupa care li se cer copiilor functii sintactice, parti de vorbire, sinonime, numar de silabe, constructii de subordonate si recunoastere de subordonate. Adica un fel de gimnastica in gol a mintii care in principiu nu masoara cat si cum inteleg un text copiii, cum se exprima si cat de corect.
La final li se cere scurt sa redacteze o naratiune pe tema unei vizite in scoala a unui scriitor contemporan. Zbang!
Dincolo de ridicolul formularilor, testul ascunde un lucru tare trist: nu li se cere copiilor decat sa recunoasca si sa aplice. Nimeni nu pare interesat daca ei stiu sa faca deductii, sa compare, sa foloseasca informatia, sa integreze opinii si judecati de valoare. Nici macar solicitarea de alcatuire a unei scurte naratiuni nu pare legata de realitate. Ma intreb cati copii din mediul rural au primit anul acesta in vizita scriitori contemporani.
Testarea in sine e functionala. Separa ca printr-o sita copiii constiinciosi de cei mai blazati. In niciun caz ea nu semnaleaza inteligente, potentiale extraordinare, interese literare sau abilitati de orientare si interpretare pe texte.
Si, dupa parerea mea, e pierde pe drum, asemenea intregului sistem national de educatie, copiii speciali, spectaculosi, originali si cu motivatii personale. Copiii plictisiti sa descopere marcile eului liric, sa sublinieze predicate sau sa delimiteze propozitii intercalate.