Optimism: rată de absorbție de 80% din fondurile europene pentru România
Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat versiunea oficială a Acordului de Parteneriat 2014-2020, iar documentul a fost trimis oficial Comisiei Europene. Din luna aprilie începe dialogul pe marginea lui.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a arătat optimist în privința gradului de absorbție a fondurilor europene de către România. El a declarat că nivelul acestuia a crescut de la 8% în 2012 la 34% la finalul lui 2013, iar până la sfârșitul anului 2015 va ajune la 80%, potrivit dailybusiness.ro.
Ministrul a mai spus că va fi o schimbare de abordare în vederea cheltuirii fondurilor europene alocate României și că se va insista pe simplificarea sistemului de cheltuire a banilor europeni. Totodată, el a anunțat că în luna mai vor fi prezentate ghidurile solicitantului.
Începând cu 2014, România are la dispoziție fonduri europene în valoare de aproximativ 43 de miliarde de euro, bani pe care cetățenii români și instituțiile statului pot să îi obțină dacă alcătuiesc proiecte bune, care merită să fie finanțate. Cele 43 de miliarde de euro trebuie absorbite până în anul 2020.
Avand in vedere ca in zona de munte sunt foarte multe pasuni si, luand in calcul faptul ca foarte multe masuri de finantare sunt destinate activitatilor si din aceasta zona, eu sugerez mai multe idei de proiecte:
1. infiintarea unei ferme de vaci pentru carne;
2. infiintarea unei ferme de iepuri;
3. infiintarea unei ferme de ovine si caprine;
4. plantatii de nuci si alti pomi fructiferi;
5. proiecte de impadurire;
6. plantatii de arbusti pentru producerea de fructe de padure;
7. unitati de procesare a fructelor de padure;
8. ciupercarii;
9. linii de fructe deshidratate (foarte cautate produsele astfel obtinutepe piata din Germania)
Un alt aspect ce merita retinut: Infrastructura este finantata in cadrul programelor europene prin autoritatile publice locale. Pentru infiintarea unei microferme de prepelite de oua si carne puteti sa accesati finantare in cadrul PNDR 2014-2020. In luna mai se va lansa ghidul solicitantului pentru sprijinirea fermelor de tip familial (valoarea eligibila maxim 50.000 de euro), activitatea pe care doriti sa o realizati fiind activitate eligibila in cadrul acestei masuri.
Problema noastra a romanilor este ca avem un potential foarte mare din toate punctele de vedere, insa nu stim sa il exploatam
ApreciazăApreciază
De acord! Dar, speranta ramane…poate s-a invatat ceva!
ApreciazăApreciază